Bine v-am regăsit!
După ce am testat acest produs revoluționar îndelung de mult încât să îmi pot da cu părerea despre el, pot afirma cu tărie că este într-adevăr un obiect magic această piatră de alaun!
Am descoperit piatra de alaun absolut întâmplător, cititnd o carte despre rețete de frumusețe și până la momentul acela habar nu aveam că există.
Piatra de alaun seamănă cu o bucată de cuarț, numai că este compusă din fosfat de potasiu și un mineral numit alaun.
Am fost încântată de această piatră magică deoarece are multiple beneficii, cum ar fi faptul că: este 100 % naturală, nu conține alcool, parfum, parabeni sau clorhidrat de aluminiu, este inodoră și blândă cu pielea(nu o irită), nu astupă porii, poate fi utilizată pentru a calma acneea sau a cicatriza urmele lăsate de aceasta, poate stopa sângerările mici(provocate de barbierit și nu numai), poate calma înțepăturile de insecte, iar în cazul bărbaților aceasta poate fi folosită și drept after-shave.
Piatra de alaun se recomandă a fi folosită mai ales de către persoanele care au pielea sensibilă și care sunt alergice la produsele ce conțin alcool, parfum, etc. Nu se folosește numai pe față, ci și pe alte părți ale corpului precum tălpi sau palme.
Acest obiect magic este coniderat a fi cel mai economic deodorant natural care există pe piață deoarece are 120 de grame și se consumă în aproximativ 2 ani de zile(valabilitatea acesteia este de 22 luni de la data deschiderii).
Piatra mea de alaun este sub formă de stick, am achiziționat-o dintr-un Plafar la prețul de doar 11 lei și arată așa:
Eu am folosit-o cu preponderență pe față, pentru a-mi anihila acneea și pentru a-mi vindeca semnele post-acneice și spun cu mâna pe inimă că a funcționat!
Doar am umezit piatra în apă rece pentru a o activa, am masat zona maxim 1 minut, iar a doua zi zonele afectate de acnee erau deja anihilate/cicatrizate. Eu o aplic chiar și de câteva ori pe zi atunci când sunt acasă. După aplicare este posibil să simțiți că pielea vă ”ține” însă în câteva minute totul va reveni la normal și senzația va dispărea.
Cât despre a folosi această piatră pe post de deodorant, trebuie să știți faptul că aceasta nu inhibă glandele sudoripare – veți transpira însă nu veți mirosi.
Eu prefer să folosesc acest obiect magic doar pe față deoarece îmi place mult cum se comportă cu acneea și cât de repede scap de ea – cum simt că îmi apare un coș pe față imediat aplic piatra de alaun iar acesta cedează, dă înapoi. Ori dacă este deja într-o stare avansată, îl storc, aplic piatra de alaun peste zona respectivă, iar aceasta îmi oprește sângerarea și ajută la o vindecare mult mai rapidă. Consider că piatra de alaun este mai bună decât orice remediu împotriva acneei. Nu degeaba pe vremuri oamenii se luptau pentru pământ bogat în alaun – era considerat un remediu universal pentru o gamă largă de afecțiuni.
Sunt foarte fericită că am descoperit piatra de alaun și voi continua să o folosesc! Nu cred că-mi va lipsi din casă.
Cine am mai încercat-o? Cum vi se pare? Ce părere aveți despre ea?
Nu am incercat pana acum <3 Dar cu prima ocazie cumpar. <3
Merita investitia, garantat! 🙂
multumesc pentru articol sincer nam mai auzit pana acum de ia si sper pe sa am si eu ocazia so incerc dupa cum ai zis chear e magica.de ceva timp vad k imi ese cosuri pe fata mam dat cu cateva creme dar nici un rezultat,,,
Nu am încercat..dar mi_ar plăcea,m_ar ajuta în problema cu acneea
Chiar iti recomand sa o ai in casa! 🙂
O piatra magica.
Adevarat! 🙂
Aceasta piatra o folosea tata dupa ce se berberea(cu briciul).
Da, da! Special pentru barbati au creat acest produs sub forma de creion. Tot la plafar se gaseste.