Îngrijirea pielii a început să mă preocupe încă din preadolescență, de atunci am înțeles cu ce tip de piele mă confrunt și care îi sunt nevoile. Și dacă multă vreme am folosit produse de îngrijire corporală achiziționate din magazine de tip drugstore, la un moment dat lucrurile s-au schimbat. Când am început să mă confrunt cu anumite probleme ale tenului mi-am dat seama că numai trecând de partea dermatocosmeticelor voi izbândi. Și de atunci le-am rămas fidelă, 90% dintre produsele pe care le-am folosit și le folosesc aparțin acestei categorii. De asemenea, dacă la început obișnuiam să achiziționez dermatocosmeticele din farmacii, ulterior m-am reorientat către mediul online. Și asta nu numai din comoditate, ci și datorită faptului că sunt disponibile mult mai multe brand-uri și game. O astfel de platformă online este Dermacare, unde am descoperit trei produse pe care în farmacii nu le-am văzut.
Este vorba, mai exact, despre săpunul Atopicalm, gelul-cremă Synbionyme și balsamul anti-vergeturi Femilyane. Le-am folosit intensiv timp de două săptămâni și pentru că mi-au întrecut așteptările m-am gândit să vă povestesc și vouă despre ele. Dar înainte de toate, zic să vă spun câteva cuvinte despre Dermacare.
Cine este Dermacare și cu ce se ocupă?
Dermacare este un magazin online ocupă în prezent un loc important pe piața importatorilor și distribuitorilor de produse dermatocosmetice, cosmetice, suplimente alimentare și dispozitive medicale. Portofoliul Dermacare cuprinde produse care combină ingrediente rafinate cu o tehnologie avansată și o eficiență demonstrată pentru consumator.
Dermacare colaborează cu peste 600 de farmacii și alte categorii de clienți din întreaga țară, mizând pe relații parteneriale strânse, corectitudine și încredere reciprocă. Aceștia și-au câștigat o încredere deosebită din partea medicilor dermatologi în ceea ce privește recomandarea produselor din portofoliu. Dar acum să revenim asupra produselor și să vedem care și cum m-a ajutat.
Săpun Atopicalm | Dermacare
Săpunul Atopicalm de la Dermagor a fost special conceput pentru a îngriji pielea uscată, sensibilă, cu tendință atopică. Ingredientul care stă la baza acestui săpun este uleiul de migdale dulci bogat în vitamine, lipoaminoacizi și acizi esențiali. Este gândit astfel încât să respecte filtrul hidrolipidic al pielii și să mențină integritatea barierei cutanate. Iată cum ajută uleiul de migdale în îngrijirea pielii:
- luptă împotriva îmbătrânirii premature;
- hidratează în profunzime și ajută la menținerea hidratării;
- calmează pielea iritată și pruritul;
- repară și catifelează porțiunile uscate.
Săpunul are o textură onctuoasă ce acoperă pielea cu un film protector, fiind foarte fin și delicat. Curăță foarte bine impuritățile de pe piele și o lasă hidratată și protejată.
Atât de mult mi-a plăcut senzația de după spălare, încât am îndrăznit să îl folosesc chiar și pe față și nu mi-a uscat tenul deloc. Îl consider un săpun de calitate superioară, deoarece după folosirea acestuia nu am simțit deloc nevoia aplicării unei creme.
Gel-cremă Synbionyme | Dermacare
Gelul-cremă Synbionyme luptă împotriva îmbătrânirii premature a pielii grație acidului hialuronic și a complexului Pro B3 din compoziție. Este un produs intensiv hidratant foarte eficient împotriva radicalilor liberi, stimulând apărarea cutanată a pielii. Iată ce beneficii aduc pielii cele două ingrediente active ale acestui gel-cremă:
- acidul hialuronic – menține țesuturile hidratate, stimulează producția de colagen, crește rezistența și elasticitatea pielii, regenerează, calmează inflamațiile;
- complexul Pro B3 – previne apariția eczemelor pielii și a acneei, conferă luminozitate pielii, luptă împotriva îmbătrânirii premature și reduce pigmentarea acesteia.
Acest produs a apărut în viața mea la momentul oportun, dat fiind faptul că mă confruntam cu două probleme. Nu doar că mă supărau niște porțiuni foarte uscate ale tenului, dar sesizasem și ceva mai multe linii fine în zona pleoapei inferioare. Așa că gelul-cremă Synbionyme a venit ca o gură de aer proaspăt și nu am stat pe gânduri, l-am pus direct la treabă. După două săptămâni de utilizare zilnică mă declar pe deplin satisfăcută. Nu numai că am scăpat de uscăciune, dar observ că pielea din jurul ochilor este ceva mai elastică și mai ”plină” decât înainte. Mai mult decât atât, ador senzația de piele netedă și sănătoasă pe care o experimentez după fiecare aplicare. Îmi place foarte mult și cu siguranță va face parte din rutina de îngrijire a tenului meu pentru mult timp de acum înainte.
Balsam anti-vergeturi Femilyane | Dermacare
Balsamul anti-vergeturi Femilyane a fost gândit pentru a preveni și a reduce formarea vergeturilor, eficacitatea sa fiind dovedită clinic. Acesta poate fi folosit cu succes de către persoanele însărcinate, dar și de cele care se confruntă cu greutate oscilantă. Produsul acționează asupra celor mai importante criterii de evaluare a vergeturilor precum numărul, culoarea, lungimea și profunzimea. Studiul clinic al acestui balsam anti-vergeturi a generat următoarele rezultate:
- hidratare imediată și de lungă durată: +102% în 5h și +29% în 24h;
- diminuarea semnificativă a vergeturilor în formare: – 30.7% în 28 de zile.
În plus, testele pe consumator au mai arătat următoarele:
- reduce vergeturile – 85%;
- reduce gradul de apariție al vergeturilor – 85%;
- absorbție rapidă – 85%;
- textură nelipicioasă – 85%.
Eu nu mă confrunt cu această problemă a vergeturilor, însă viața m-a învățat că este mai bine să previi decât să tratezi. Așa că iată-mă folosind acest balsam anti-vergeturi zilnic în ultimele două săptămâni. Îmi place textura fină și fluidă a acestuia și faptul că se absoarbe repede în piele fără să lase peliculă grasă sau lipicioasă. Drept să spun, pielea se simte mult mai elastică și hidratată parcă din interior, fiind astfel puțin probabil să experimentez neplăcutele vergeturi pe viitor.
În încheiere
Vă recomand cu toată încrederea să consultați și voi portofoliul de produse Dermacare deoarece sunt convinsă că și voi veți găsi produse potrivite nevoilor pielii voastre. Sunt disponibile foarte multe brand-uri de dermatocosmetice care se găsesc mai greu, nu doar în farmaciile fizice, ci și în online. Iar cât privește prețurile, acestea sunt accesibile oricui, dar mai bine vă las să descoperiți singure.
De curiozitate, cunoșteați acest site? Aveți comenzi la activ? Ce produse ați încercat?
Ce produse interesante! Gelul anti vergeturi suuuuna foarte bine 👌
Eu îl folosesc preventiv și chiar îmi place mult. 🙂
Nu am incercat produsele, dar ma bucur ca le-am descoperit la tine !
Sper să ai ocazia de a le încerca pe viitor pentru că sunt foarte bune și merită să te răsfeți cu ele.
E prima data cand aud de produsele acestea! Par produse de calitate!
Chiar sunt de o calitate superioară. Trebuie să le încerci și tu. 🙂
Eu nu am auzit niciodată de aceste produse, însă chiar par interesante și calitative.
Sunt niște dermatocosmetice calitative pe care îți recomand cu drag să le încerci. 🙂
Nu cunosc acest site. Îmi era total străin până acum îmi place ce am citit despre aceste produse, așadar, intenționez să le încerc și eu.
Nu stiam de aceste produse.Par interesante.Mi-ae plăcea să le incerc
Pe acest site se găsesc felurite dematocosmetice, de la branduri celebre.
Nu le-am încercat,dar cred că sunt minunate aceste produse !
Da, chiar sunt de calitate superioară.
Produsele dermatocosmetice imi plac tare mult, nu stiam de acest brand, este nou pentru mine așa că trebuie încercat.
Sunt trei produse de la trei brand-uri diferite.
Nu am auzit pana avum de aceste produse, dar as incerca si eu sapunul. Mainile mele sufera foarte mult…
Pentru mâini îl folosesc și eu și chiar sunt foarte mulțumită.
Dermatocosmeticele mi-au atras tot timpul atentia, caci am un ten oarecum dificil si caut mereu produse cu ingrediente care sa nu imi agreseze tenul.
Așa și eu! 😀
Bune recomandari, mi ar placea sa le incerc!
Chiar sper să ai ocazia să le încerci! 🙂
Cunosc brandul Dermacare, produsele sunt de calitate. Nu le-am folosit pe cele descrise de tine dar mă tentează foarte tare.
Mulțumesc pentru recomandare!
Dermcare este un magazin online care reunește numeroase brand-uri de dermatocosmetice.
Mi se par produse bune și aș fi interesata sa vad cum sunt.
Cred că ar trebui încercate de oricine. 🙂
Nu stiam de site si nici de produse dar arata mega bine.
Și sunt și foarte bune! 😀
Par niște produse interesante! Am tot auzit de ele în ultima perioadă și aș vrea și eu să le încerc.
Își merită fiecare bănuț. 😀
Abia recent am aflat de brandul asta, dar curiozitatea mea este deja la cote maxime. Cred ca o sa incerc macar cateva produse cat de curand.
Da, Dermacare reunește sub egida sa numeroase branduri de dermatosocmetice celebre.