Nu demult vă povesteam faptul că la primele raze de soare mai serioase m-am apucat să-mi fac curățenie în dressing. Mai exact, am ascuns cât de bine am putut hainele groase de toamnă-iarnă și le-am scos în față pe cele subțiri, de primăvară-vară. Și, evident, ca în orice sezon am procedat totodată și la triajul acestora, întrucât multe dintre ele nu mă mai reprezintă. Mi-am dat seama că topurile cu bretele gen spaghetti nu mai sunt deloc pe gustul meu și că le prefer pe cele cu mâneci scurte. De asemenea, am constatat că mai am doar vreo trei costume de baie care-mi vin bine, și-atunci e necesar să adaug altele la colecție. Ei bine, toate astea s-au potrivit la fix cu descoperirea unui nou site de articole vestimentare și accesorii, mai exact Cicilookshop.com.
Așadar, după ce am pierdut câteva ore pe site și ținând cont și de tendințele din modă, iată ce am adăugat în wishlist.
Bluze Cicilookshop
Dacă ar fi să numesc un capitol la care consider că nu excelez la momentul actual, acela ar fi bluzele. Am renunțat la atât de multe, încât este necesar să fac achiziții serioase. Și pentru că am reținut că anul acesta sunt din nou în vogă bluzele cu umerii goi, zic să vă arăt ce mi-a atras atenția. Pe site categoria bluzelor se găsește sub denumirea ”women’s fashion tops”, ca să știți exact unde să căutați. Încă o mică precizare, primăvara aceasta se poartă atât bluzele cu decupaje în zona umerilor, cât și cele cu un umăr căzut.
-
One Shoulder Round Neck Lips Printed T-shirt
Prima bluză care mi-a plăcut și pe care mă văd purtând-o este cea din imaginea de mai jos. Merge de minune cu o pereche de pantaloni foarte lejeri și cu o pereche de teniși albi sau negri în picioare. Și nici nu este scumpă, la momentul actual este chiar la reducere.
-
High Neck Abstract Print Sweater
A doua bluză care îmi place foarte mult este una cu umeri decupați și cu un print foarte interesant, în zig-zag. Se poate purta cu o pereche de blugi albaștri sau bleumarin, iar în picioare cu niște saboți maro-camel sau bordeaux. Am mai avut o bluză similară în trecut, dar pe alb, și sinceră să fiu, parcă mi-e dor de ea.
-
Tie Collar Bowknot Patchwork Plain Blouse
Și vă mai arăt încă una de genul, și apoi promit că trec la costumele de baie. Bluza din imaginea de mai jos mi se pare perfectă pentru o ieșire la teatru sau la operetă, asta pentru că eu o percep elegantă. Conform preferințelor mele, aș îmbraca-o cu o pereche de pantaloni negri cu talie înaltă, superskinny și cu o pereche de stiletto negri sau nude.
Cam acestea ar fi cele trei bluze pe care mi le doresc în mod special de pe site-ul Cicilookshop.com, însă găsiți o mulțime de alte modele. Chiar vă recomand să aruncați o privire în această secțiune pentru că aveți ce vedea. Sunt o grămadă de bluze pe care nu le-am mai văzut pe nicăieri altundeva.
Dar să vă arăt și ce costume de baie m-au atras de pe acest site, le găsiți în secțiunea ”sexy women swimwear”.
Costume de baie Cicilookshop
-
Spaghetti Strap Sexy Bikini
Dacă este să vă mărturisesc un secret, acela ar fi că mama natură nu m-a înzestrat cu un bust generos. De aceea, pentru a avea un decolteu decent mă văd nevoită să apelez la sutiene cu push-up, chiar și când vine vorba despre costumele de baie. Și pentru că anul acesta mă simt atrasă de imprimeul ca de piele de șarpe, iată ce costum de baie am de gând să-mi achiziționez. Combinația de snakeprint în nuanțe de maro, alb și negru mi se pare absolut genială!
-
Spaghetti Strap Lace Up Hollow Out Plain Bikini
Navigând pe site mi-am dat seama că nu am avut niciodată un costum de baie alb, deși am sesizat cât de bine contrastează cu pielea bronzată. Și am găsit câteva modele foarte interesante, însă cel mai mult mi-a plăcut acesta, cu slip cu talie înaltă și decupaje pe laterale. Cu siguranță voi arăta senzațional în el!
-
Spaghetti Strap Plain Bikini
Încă de pe la începutul anului am făcut o fixație pe două nuanțe, bleu-ciel și verde-mentă. Acum îmi dau seama cât de bine ar arăta și ele în combinație cu bronzul, așa că cel puțin pe cel din imaginea de mai jos sigur îl cumpăr. Și văd că arată destul de bine chiar și în cazul femeilor cu sânii mai mici, așa că lucky me!
Atât la capitolul costumelor de baie, deși recunosc că îmi stă gândul și la câteva modele de costume de baie one piece. Acelea sunt ideale pentru piscină, dar poate că vă voi arăta ce modele m-au atras în mod deosebit, într-un alt articol.
Până atunci, vă îndemn să aruncați și voi o privire pe acest site, Cicilookshop.com, deoarece veți găsi foarte multe articole faine, la prețuri foarte accesibile. Am văzut că au mai mereu promoții și că oferă transport gratuit comenzilor de peste 56,05 euro. Mai mult decât atât, la prima comandă beneficiați și de 10% reducere din valoarea acesteia! Deci, ce vă puteți dori mai mult? 🙂
Sunt curioasă care dintre cele șase articole din wishlist-ul meu v-a plăcut cel mai mult. Care este pe gustul vostru?
Au niste haine tare faine pe site iar preturile mi se par foarte bune.
Drăguțe alegeri! Bluzița cu model abstract e preferata mea! 😀
Îmi place foarte mult al 2-lea costum de baie și bluza albă!
Vad ca au foarte multe lucruri dragute. Chiar este gratuit transportul sau sunt taxe vamale?
Ma uit si eu de vreo saptamana la costumele de baie si nu stiu ce sa-mi aleg. Sper ca pana-n Paste sa ma pot hotari.
Adevărul este că nu știu cum să fac să invoc vara, căldura, soarele, marea…vacanța și costumele de baie.
Dau o tură pe situl Cicilookshop să văd ofertele.
Uuu, am vazut si eu cate ceva pe gustul meu 😀
WOW! Ce faine sunt! Cel alb arata superb!
WOW! Super produse au! Imi plac foarte mult bluzitele! Cu siguranta voi feveni fan!!!
Bluza alba, dar si costumele de baie m-au fascinat
Si eu ador culoarea bleu. Costumul ala de baie mi-ar placea si mie.
Tare faine sunt hainutele de pe site-ul lor. Costumele prezentate de tine imi plac si mie.
Se pare ca au niste haionute tare frumoase si imi plac alegerile tale