Fragonard este un brand de parfumuri din Franța pe care l-am descoperit doar de câteva luni. Primul produs testat de la aceștia a fost setul de parfumuri solide despre care v-am povestit aici. Pentru că setul acela a fost de-a dreptul formidabil, era normal să fiu curioasă și despre celelalte produse Fragonard. Iată că am avut ocazia să testez o apă de toaletă numită Belle Cherie, lichidă de data aceasta. 🙂
Dintre cele trei produse de beauty fără de care nu ies din casă, după fondul de ten s-ar clasa parfumul. Numai că uneori când sunt pe fugă pur și simplu uit să mă parfumez și-mi dau seama pe drum. Atunci îmi sunt de un real folos recipientele travel size precum cel despre care vă scriu astăzi.
Fragonard Belle Cherie
Așa cum îi spune și numele, apa de toaletă Belle Cherie este floral-fructată. De fel, nu agreez parfumurile fructate, însă acesta reprezintă o combinație foarte reușită pe care o folosesc cu drag. Este un amestec de miresme foarte reușit care scoate feminitatea din cea care îl poartă. Nota de cireașă nu este deloc grețoasă, ci de-a dreptul plăcută, subtilă. Mi se pare a fi foarte potrivită pentru primăvară-vară, fiind un parfum foarte agreabil, deloc deranjant.
Deși este o apă de toaletă, Belle Cherie are o intensitate și o persistență surprinzătoare. Pe pH-ul meu își menține intensitatea de la început cel puțin cinci-șase ore. Nu degeaba se spune că esențele tari se păstrează în sticluțe mici!
Recipientul este din sticlă cu detalii metalice aurii și dispune de un atomizor foarte profi. Este mic, luxuriant, numai bun de strecurat în geantă spre a fi folosit atunci când simțim nevoia de un refresh.
Am răsfoit site-ul din România și nu l-am găsit full size, însă poate fi cumpărat la set de aici. Sunt 5 miniaturi de câte 5 ml fiecare, una mai delicioasă ca alta. Cu siguranță cel puțin una dintre ele va fi pe gustul vostru.
Fragonard savon
Și poate vă întrebați ce e cu oul acela din imagine. Ei bine, acela este un săpunel,tot din colecția Fragonard. Când am primit punguța aceea din carton săpunul mirosea foarte puternic chiar și prin ambalaj. Este un săpun cu uleiuri esențiale franțuzești, iar al meu are la bază floarea de portocal.
Deocamdată nu l-am folosit ca să vă pot spune dacă face suficientă spumă, curăță sau usucă ori nu mâinile. Am preferat să îl amplasez pe un raft ca să mă bucur de parfumul lui în toată camera. Observ că funcționează bine și pe post de odorizant de cameră! 😀 Însă, cunoscând calitatea produselor Fragonard, cu siguranță este un săpun foarte bun.
Dacă vă tentează și pe voi și eventual doriți să dăruiți de Paște astfel de săpunuri, le găsiți aici. Sunt ambalate în cofraje de câte șase ouă, diferite miresme: magnolie, trandafir, caprifoi, levănțică, iasomie și floare de portocal.
Sugestia mea ar fi să le urmăriți pagina de Facebook pentru a fi la curent cu noutățile și cu promoțiile. Chiar merită să vă răsfățați cu produsele lor deoarece sunt diferite, aparte și de calitate superioară! Pe mine m-au convins!
Voi ați încercat vreun produs de la Fragonard? Ce v-ar tenta în mod special?
Si noi le-am primit la eveniment, cred ca in alte variante. Nu am apucat sa le folosesc😍👍
La cum mirosea prin punguta nu am mai avut rabdare! :))
Nu am încercat nimic de la ei, îi voi cauta si eu, să văd ce arome au.
O multimeee! Cu siguranta vei gasi ceva pe gustul tau. 🙂
arata tare bine, nu am incercat produsele lor, momentan 😀
Eu imi doresc sa mai testez si altele, pana cand voi gasi unul care sa ma reprezinte cu adevarat.
Nu stiu cum, dar nu am auzit de aceste parfumuri. Ma voi uita. Multumim!
Cu mare drag! :*
Am testat și eu niște mostre de la Fragonard și miros interesant, diferit față de ce am testat până acum. Sunt curiasă care este preferatul meu. Ce fain e săpunul!! 😂😂 Chiar am crezut că este un ou! Merge de-o păcăleală de Paște.
Daaa… Sa stii ca merge! :))
nu am incercat dar as incerca in cazul in care imi cad in mana!
Aceeasi combinatie am primit-o la event-ul de la Deva, apa de parfum e chiar reusita.
Ma bucur ca iti place!
Mi se par potrivite aceste 2 produse drept cadou de paste. Eu la asta m-am gandit cand le-am vazut
Da, nu e rea deloc ideea ta. 🙂
Nu am testat deloc niciun parfum de la ei. Poate undeva in viitor.
Chiar merita incercate! 😀
Nu stiam nici de acest brand, nici de parfum.
Il notez pentru viitor.
Miroase tare bine. E atat de feminin…
Nu am testat pana acum produsele lor, dar ma tenteaza foarte mult sapunurile
Ma bucur mult! Pana odinioara nici nu stiam ca au si sapunuri! 🙂
Daaa… Toata lumea a avut impresia ca e un ou real. Mi se pare interesant si ambalajul acestora, in forma de cofrag.
N-am incercat nimic de la ei, dar sunt tentata ^_^
Au produse foarte faine, ti le recomand cu incredere! 😀
Abia astept sa le testez si eu.
Sunt tare faine! Imi plac mult produsele lor. 😀
O idee foarte ingenioasa de a crea un sapun in forma de ou. E ceva diferit!
Asa este! Si mie mi s-a parut interesant!
Da, am avut niste sapunuri si un gel de dus luate direct de la fabrica, acum 3-4 ani. In excursiile cu autocarul care au traseu prin sudul Frantei – Coasta de Azur, se face si o vizita la parfumeriile Fragonard. Bani sa ai!
Daaa… Ca bine zici! Cred ca as fi ca un copil la fabrica lor, acolo! :)))
Am si eu mini-parfumelul si miroase genial!
Daaa! Cred ca e singurul parfumel fructat care imi place! 🙂
nu stiu ce apa de toaleta am eu, am ignorat numele, dar mi s-a parut foarte tare a mea. sapunul in schimb…e minunat!
Daca a fost pe gustul tau, posibil sa fie Etoile, care e cumva mai fresh, nu? 🙂
N am incercat pana acum brandul asta
Sapunurile par un cadou ideal de Paste
Da, intr-adevar! Imi place mult modul cum sunt ambalate sapunurile! :)) E amuzant!
Abia astept sa le pun si eu la treaba.
Cred ca iti vor placea tare mult!
Eu as incerca un parfum solid de la ei, nu am avut niciodata asa ceva si ma roade curiozitatea.:))
Sunt faine rau si acelea! 😀
Nu le-am incercat pana cum, dar imi place mult ideea ca le pot purta cu mine in poseta, oricat de mica ar fi poseta 🙂
Exact! Il poti strecura in orice gentuta, buzunarel si folosi la nevoie. 🙂
Nu stiu, daca avem acelasi parfumel, dar al meu este demential… imi place foarte mult, este de ajuns un puf si gata. Intr-adevar sapunelul-ou miroase foarte bine.
Daaa… Si eu am ramas uimita de persistenta!
M-am distract si eu cu acel ou si chiar l-am dat in folosinta la baie. Parfumul cred ca miroase foarte bine
Da, parfumul m-a surprins placut!
Oul l-am facut cadou. Parfumelul imi place mult.
Acum incep sa fiu curioasa de sapunel. Vreau sa vad cum se comporta la spalat. 😀